Categories: Sport

Danzio, invinsa la Satu Mare

Cum era de aşteptat, BCM Bega Danzio Timişoara nu a reuşit să se impună pe terenul primei clasate. CSM Satu Mare a câştigat primul meci din play-off cu 87-68.

Jucătoarele lui Dan Ionescu au debutat în „final four” cu o înfrângere. Primul meci din dubla, sau tripla (în funcţie de rezultatul de la Timişoara), cu CSM Satu Mare s-a încheiat în favoarea gazdelor de vineri. Echipa antrenată de Dan Fleşeriu şi-a adjudecat victoria fără prea mari emoţii. Primul sfert s-a încheiat cu 25-18, iar până la pauza mare sătmărencele şi-au luat un avantaj de 19 puncte, 51-32. Formaţia de pe Bega a reuşit să domine după reluarea partidei, în sfertul trei marcând 20 de puncte, în timp ce gazdele au înscris doar 16. Minunea nu avea să se întâmple în ultimele zece minute de joc, când scorul din sfertul trei s-a răsturnat. Satu Mare a reuşit 20 de puncte, Timişoara 16. Meciul s-a încheiat 87-68 şi e greu de crezut că Danzio va recupera în partida de pe teren propriu o diferenţă de cel puţin 19 puncte. În prima întâlnire, cele mai bune marcatoare au fost Ancuţa Stoenescu, cu 31 de puncte, şi Laura Budean, cu 9, pentru Danzio, respectiv Latoya Drake, cu 28 de puncte, şi Anita Teilane şi Amra Mehmedic, cu câte 24, pentru gazde. Următoarea întâlnire din semifinale, dintre Danzio şi Satu Mare se dispută, la Timişoara, în 5 aprilie

Rezultate înregistrate în cadrul semifinalelor diviziei A feminin

Locurile 1-4
CSM Satu Mare – BCM Bega Danzio 87 – 68
ICIM Univ V. Goldiş – LMK BC Sepsi 84 – 59

Locurile 5-8
SCM CSS Craiova – CS Rapid 71 – 83
CSB Teleorman – CS Olimpia 67 – 51

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

17 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

18 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

18 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

18 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago