E arestat în scandalul de la Vama Stamora-Moraviţa, dar are încă noroc cu carul. Milan Stefan Gubic, fost şef de tură în vama timişeană, a câştigat o maşină Dacia Duster, la ediţia de duminică a unui foarte popular concurs televizat de bingo.
Numele lui Milan Gubic apare la poziţia a cincea pe lista publicată pe Internet a câştigătorilor la concursul de bingo. Probabil că familia lui, rămasă acasă, a jucat un carton şi pe numele fostului vameş, aflat acum în arest, fiind cercetat pentru luare de mită şi înlesnirea traficului de ţigări din Serbia. Milan Gubic a dispărut chiar înaintea descinderilor de la Vama Moraviţa. El a fost văzut ultima dată cu trei zile înainte de acestea, la Balul Fermierilor de la Nădlac. Apoi, brusc, şi-a luat concediu medical şi s-a făcut nevăzut. S-a predat poliţiştilor din Bucureşti la două săptămâni de la declanşarea scandalului.
Vameş din 1979, Milan Gubic a mai avut probleme cu legea, dar a scăpat de fiecare dată. In 2000, el a fost acutzat de luare de mită, pentru a lăsa să treacă frontiera nişte iranieni daţi în urmărire internaţională. Nu existau însă probe, aşa că n-a existat nici dosar penal. Gubic a fost concediat, dar a dat Vama în judecată şi a câştigat. În 2008, a candidat chiar la Primăria Nădlac.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…