Categories: Cultura

Filarmonica Banatul pleaca la armata!

Filarmonica Banatul îşi asumă, şi în 2011, foarte serios rolul de instituţie europeană, aşa că de Ziua Europei, îi provoacă pe timişoreni la un nou eveniment. Pe 8 mai, Filarmonica de Stat Banatul pregăteşte un nou concert ieşit din comun: orchestra instituţiei va cânta într-o unitate militară.

Tradiţionalul concert gratuit dedicat Europei, aduce la Timişoara un nou eveniment deosebit. După o serie de concerte nemaivăzute, unul plutind pe apa Begăi, altul completat cu sunete de pickamere la o staţie de betoane ori unul printre copaci sau pe scenă cu măicuţe de la o mănăstire, anul acesta e rândul militarilor să se umfle în pene şi să ia poziţia de „drepţi” în faţa instrumentelor muzicale. Concertul în aer liber este programat în 8 mai. Cel mai probabil, el va avea loc în unitatea militară de la Chişoda. Coriolan Gârboni, directorul filarmonicii, şi-a luat în serios rolul de educator cultural şi a pus la cale spctacole inedite cu acces gratuit şi care arată că muzica clasică poate fi accesibilă oricui. Numai un artist putea să creadă – şi să aibă şi dreptate ulterior – că ar suna foarte bine Polca op. 269 de Johann Strauss „acompaniată” de două picamere. Dacă la probele de sunet s-a dovedit că tandemul e strălucit, soprana a fost cocoţată în cupa unui excavator, acolo a ajuns şi un tenor italian, în timp ce alte utilaje grele, motostivuitoare, excavatoare şi fadrome au făcut, la propriu, balet în faţa unui public care de acum încolo cu certitudine va căuta fiecare concert simfonic din oraş. Asta s-a întâmplat acum doi ani. Anul trecut, Gârboni a organizat o excursie muzicală la mănăstire, de Ziua Europei, maestrul Gheorghe Costin a dirijat artiştii instrumentişti, alături de care au cântat inclusiv o călugăriţă şi un cor de copii.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

21 de minute ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

O oră ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

O oră ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

2 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

3 ore ago