Insomniile lui Dabija

Preşedintele reinstalat al PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a sugerat, de când i-a revenit glasul în microfoane şi roşeaţa în obrajii politici, că plasarea lui Constantin Ostaficiuc, lider al PDL Timiş, în tabăra Blaga la congresul democrat-liberalilor va aduce prejudicii de toate felurile judeţului Timiş. Nu poţi să zici nimic, un deţ de logică are junele pesedist. Cum ar veni că Emil Boc şi Elena Udrea, aripa adversă celei lui Vasile Blaga, se vor răzbuna după iminenta victorie la scrutinul din interiorul partidului de guvernare. Şi când se vor răzbuna, atunci să te ţii austeritate bugetară, ioc investiţii pentru Timiş, ca pedeapsă pentru plasarea în tabăra necâştigătoare. Ca principiu de funcţionare e cam acelaşi lucru pe care-l făcea şi PSD, că de aia ştie Grindeanu reţeta, pe când social-democraţia de tip PSD strălucea la guvernare, iar alte curente politice administrau Timişoara şi, uneori, Timişul. Din ce transmite Grindeanu trag concluzia că tânărul preşedinte al PSD Timişoara, în loc să zică că nu-l interesează ce se întâmplă în PDL, cum zic liberalii când au chef să fie ipocriţi, în organizaţia municipală social-democrată se dezbate cum ar fi trebuit Ostaficiuc să meargă cu Emil Boc, un personaj dezumanizat de criticile făcute de-alungul ultimilor ani de către PSD, şi nu cu Blaga, devenit atât de simpatic, brusc, în unele medii politice.

De ce Ostaficiuc n-are voie să facă ce au făcut mulţi şefi de la PSD în urmă cu vreo doi ani, inclusiv socrul şefului suprem, când l-au abandonat pe Mircea Geoană pentru mai tânărul Ponta? Sunt de acord cu Dabija de la PSD Timişoara, că opţiunea pro-Blaga a lui Ostaficiuc nu este mult mai fericită, poate chiar deloc mai potrivită decât cealaltă, pro-Boc. Dacă e să numărăm “rechinii” dintr-o tabără sau alta şi personajele onorabile din ambele, mai degrabă musteşte aripa Blaga de şmecheri ai asfaltului sau bordurilor, de boureni sau baroni locali din Banatul montan, decât de naivi moralişti şi ghiduşi bloggeri, mai frecvenţi în aripa actulului premier. Dar dacă omul asta a decis, măcar să nu se mânjească şi cu actul trădării. După logica lui Grindeanu, plasarea în tabăra câştigătoare a lui Constantin Ostaficiuc ar fi adus avantaje Timişului, uitând liderul pesediştilor timişoreni că încadrarea căpeteniei arădene Gheorghe Falcă între capitală şi Constantin Ostaficiuc nu ar fi dat oricum prea mare satisfacţie Timişului, nici dacă ar fi optat pentru gruparea Boc. Asta dacă intrăm în logica politică ce ni-l frământă pe junele pesedist.

Dar ce-l frământă pe Grindeanu îl frământă şi pe şeful său, Victor Ponta, preşedintele PSD. Pe blogul său, liderul social-democrat vorbeşte de şeful CJT şi al PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, ca despre un cap al mafiei din vămi. Nu-i prost Ponta ăsta! Zice el ceva. Uite, eu, de exemplu, joi seară am fost în sala multifuncţională a Palatului Administrativ, când deodată un violoncelist şi trei violonişti cam suspecţi au început să cânte melodia din filmul “Naşul”, “The Godfather”. Da, ceva se leagă, nu cred c-a fost o coincidenţă. Poate preşedintelui CJT aşa-i place să lucreze.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

3 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

4 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

5 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

5 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

6 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

7 ore ago