Categories: Social

Masa de Paste, pentru saracii Timisoarei

„Mai mulţi de la an la an. Vin tot mai mulţi”, spun membrii clubului Lions Timişoara. Oameni de afaceri, patroni cu stare, adevărate VIP-uri locale, au îmbrăcat, şi în această duminică pascală, pentru câteva ore, şorţurile albe şi s-au transformat, conform dictonului lor „We serve”, în familia săracilor oraşului, cărora le-au întins o farfurie cu mâncare aburindă.

Acţiunea, unică în vestul ţării, a atins o „vârstă” pe care nici măcar membrii clubului par că nu şi-o mai amintească, însă s-a încetăţenit ca tradiţie. Câteva sute de sărmani se adună, în fiecare Paşte, în Piaţa 700 din Timişoara, unde primesc mâncare de fasole cu cârnaţi rumeniţi, ouă roşii şi cozonaci. „E dramatic să vezi oameni ca părinţii tăi vin, înfometaţi, şi aşteaptă o farfurie cu mîncare caldă”, spun membrii Lions. Câteva sute de persoane au aşteptat, cu câteva ore mai devreme, mâncarea caldă. Feţe şterse, oameni fără adăpost, dar foarte mulţi dintre cei care s-au aşezat la rând au fost sărmani pensionari, cu haine curate şi scrobite. Toţi stau la rând după un ou roşu şi o bucată de cozonac, pentru că, din cauza sărăciei, acestea au devenit un lux pe care nu şi-l mai pot permite.

[nggallery id=373]

Share
Published by
Georgeta P.
Tags: masa

Recent Posts

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

20 de minute ago

Design funcțional – Pantofii de damă care îmbină arta cu utilul

Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…

42 de minute ago

Eveniment important în domeniul acțiunilor climatice, desfășurat cu succes la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice (CSAC), a organizat workshop-ul de…

52 de minute ago

Deficitul scade. Problema rămâne

Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…

3 ore ago

Sărbătoarea de Buna Vestire! Însemnătate, tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago