În perioada următoare, mai multe asociaţii, în colaborare cu Primăria Timişoara, organizează diverse acţiuni dedicate în principal copiilor, la Târgul de Primăvară din Piaţa Victoriei.
În zilele de 15, 16, 17 aprilie, aRtelierul de idei organizează aRteliere de creativitate şi pictură, cu scopul precis de a veni în sprijinul Iepuraşului. Toţi copiii care îşi doresc să fie de ajutor şi să meşterească un mic cadou sunt invitaţi să vină lângă cuibul cu iepuraşi! Program: vineri, 15 aprilie: orele 15-17, felicitări pentru Paşti; sâmbătă, 16 aprilie, orele 11-13, magneţi de frigider cu specific de Paşti; duminică, 17 aprilie: orele 11-13, mici tablouri decorative cu motive florale. Toate materialele necesare sunt oferite gratuit de aRtelierul de idei, iar copiii vor pleca acasă cu obiectele confecţionate de ei. În intervalul 15 – 17 aprilie va avea loc, de asemenea, o expoziţie de tradiţii populare româneşti, organizată de Asociaţia culturală Noua Acropolă. Expoziţia cuprinde planşe explicative despre: naştere, nuntă şi moarte la români, despre formarea Universului şi a Pământului, despre muncă şi port naţional.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…