Categories: SocialUltima ora

Un vames de la Moravita s-a sinucis

Un vameş de 47 de ani s-a spânzurat, luni după-amiază, într-o anexă a casei sale, de pe strada Ulpia Traiana. Trupul neînsufleţit a fost găsit chiar de soţia bărbatului. Acesta era cercetat de DNA pentru luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat.

Tiberiu Oprea a lucrat la Vama Moraviţa şi luni era ziua lui liberă. În luna februarie, alături de alţi colegi ai săi, el a fost dus la Bucureşti, pentru audieri, dar a fost eliberat imediat. Potrivit reprezentanţilor DNA, era cercetat în stare de libertate pentru luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat. Până în acest moment nu a fost găsit niciun mesaj de adio lăsat de Oprea. Poliţiştii continuă cercetările.

Update: Soţia lui Tiberiu Oprea le-a spus anchetatorilor că nimic din comportamentul din ultimele zile al bărbatului nu i-a lăsat de înţeles că acesta ar avea de gând să facă un astfel de gest disperat. Conform declaraţiei de avere, Oprea deţinea un teren în Timişoara şi un altul pe insula Ostrov, o casă de 220 de metri pătraţi în Timişoara, două maşini, dar şi câteva zeci de familii de albine.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: moravita

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

13 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago