În sfârşit, procurorii DIICOT s-au „trezit în conştiinţă” şi l-au săltat pe unul dintre cei mari şarlatani din istoria României, poate chiar cel mai mare. Era de domeniul evidenţei că un om fără nicio sursă oficială de venit de ani de zile, dar duce un trai de huzur, într-o ditamai vilă, având maşini de lux,…
Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului…
Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de…
Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din…
Mantia ponosită a Nibelungului. Siegfried versus Mureșan
Mai multe televiziuni deloc fine, dar plăcute ochiului și urechii românului tricolor, au tratat nominalizarea lui Siegfried Mureșan și marele pericol a revenirii dreptei în parlament într-o cheie toxic populistă. Reproșul acestor mașini mass-media ce au preferat cantitatea calității, păcăleala în fața logicii, cum că partidele ieșite la ultimele alegeri pe locul trei și patru…
Curtea Culorilor din Sârbova: brânza care hrănește oameni și speranțe, sub semnul Produs în Banat
La 35 de kilometri de Timișoara, pe drumul spre Buziaș, satul Sârbova nu are nici mărimea, nici zgomotul care să-l facă ușor de reținut pe o hartă turistică. Are, în schimb, ceva mai valoros: o poveste care arată exact ce înseamnă, în practică, sintagma “produs în Banat” – nu doar un produs bun, ci un…
Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a…
Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el…
Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6). Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri…
Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste…
De ce USR nu e PSD. O paralelă între Dominic Fritz şi Sorin Grindeanu în situaţii aproape similare
Doar câteva zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar în urma unei execuţii în piaţa publică desăvârşite de PSD şi AUR, cu largul concurs al (in)justiţiei Liei Savonea şi a degustătorilor CCR-işti de zboruri de lux în Mykonos sau Nisa, alături de infractori. Într-un cuvânt, Sistemul l-a scos din cursă…
Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii…
Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la…
Cum rezolvi problema Gurului?
Călin Georgescu mai are puțin și devine un simbol mai ceva ca moaștele Sfintei pentru o bună parte din România, știți dumneavoastră care parte. Dacă vreți, un fel de Arsenie Boca al dreptei patriotarde. Ca și la mănăstirea de la Prislop, la mormântul neosfântului, la așezământul sau grota unde a odihnit dumnealui, lumea face și…
Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei
În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest…
În căutarea „stabilităţii” şi „naţionalismului sănătos”, Nicuşor Dan şi-a luat realmente adio de la propriul electorat. Nu şi de la PSD
Cel mai inadecvat preşedinte din istoria postdecembristă a României continuă să umble după străchinile pe care le calcă cu o nonşalanţă sfidătoare la adresa celor care l-au ales. (În treacăt fie spus, pentru cei care râd de votanţii lui Dan, fostul contracandidat al acestuia, George Simion, era mult mai inadecvat. Fiindcă se poate şi aşa…
Primăria Timișoara va acoperi din bugetul local cheltuielile pentru Traseul Revoluției. Inaugurarea, probabil săptămâna viitoare
Primăria Timișoara va acoperi din bani proprii cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluției – Decembrie 1989”. Este vorba despre rețeaua de locații marcate în oraș, pentru principalele puncte unde au avut loc evenimente în cadrul Revoluției din 1989. Cea mai bună veste este că lucrările sunt gata și ar…
Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului
60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată…
Georgiştii şi vacile. „Potemkiada” suveranistă
În pelerinajul său naţional, de vodă prin lobodă, Călin Georgescu a descins, duminică, la Oradea, la Ocska Piat. Cică pentru a se întâlni cu producătorii locali. Nu ştiu ce-o fi crezut Gurul naţiunii că înseamnă acest ocska piat în limba bătrână, dar în maghiară, de unde vine termenul, înseamnă piaţă de vechituri. Avem şi în…
Vom avea Nutella de Șag? Ferrero vizează achiziția unor hale în comuna de lângă Timișoara.
Italienii de la Ferrero ar urma să cumpere la Timișoara o locație deja construită și nu un teren, așa cum se discuta inițial. Pentru noua fabrică, locația vizată ar fi o unitate deja existentă, ridicată de un cunoscut operator de spații logistice, care construise acel spațiu pentru o companie din domeniul comunicațiilor, dar care a…