Poli a disputat, joi seară, primul amical din cantonamentul austriac. La Bischofshofen, alb-violeţii au întâlnit pe Tatran Presov. Timişoara a învins echipa din Slovacia cu 2-1.
Dusan Uhrin a început cu un prim „11” format din Lepmets, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Zaluschi, Tameş, Curtean, Ricketts şi Zăgrean. Tameş a avut prima ocazie a partidei, în minutul 11, însă şutul său a fost trimis în corner. Replica slovacilor a venit patru minute mai târziu, când mingea a lovit bara porţii apărate de Lepmets. Scorul a fost deschis de Ricketts, care, după o pasă a lui Tameş, a înscris în minutul 27 unicul gol al primei reprize. Pentru partea a doua întâlnii, Uhrin a făcut patru schimbări: Sepsi a intrat în locul lui Sandu, Popa l-a schimbat pe Matei, iar Goga şi Nikolic au fost introduşi în locul lui Ricketts, respectiv Zăgrean. În minutul 59, Poli putea face 2-0, însă Matei l-a ţintit pe portarul alb-verzilor. Trei minute mai târziu, Goga a cerut penalty după un fault în careu, dar arbitrul partidei nu a fost de aceeaşi părere. În minutul 70, Guba a reuşit golul egalizator. Nikolic a readus echipa alb-violetă în avantaj, după o minge venită din nou de la Tameş. Atacantul muntenegrean a stabilit totodată şi scorul final al partidei: 2-1 în favoarea alb-violeţilor. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Pătraş, în locul lui Zaluschi, Ilie, care l-a schimbat pe Luchin, şi Mera, în locul lui Ghionea. Bilanţul lui Poli din meciurile amicale este de 1-1: o înfrângere în primul cantonament, 1-2 cu Ferencvaros Budapesta, şi victoria de joi cu Tatran Presov, 2-1. Următorul meci este programat vineri, 1 iulie, cu Austria Salzburg, de la ora 18,30. (sursa foto: politimisoara.com)
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…