Categories: Administratie

Retim ar putea asigura curatenia orasului pana in 2039

Retim, societatea de salubrizare care asigură curăţenia Timişoarei, îşi pregăteşte prelungirea contractului cu primăria pentru 25 de ani, din 2014, când expiră cel care este acum în vigoare.

Direcţia de Mediu din cadrul PMT a pregătit un proiect de hotărâre de consiliu care, dacă primeşte aprobarea aleşilor locali, permite ca în Retim să înlocuiască staţia de compostare din aer liber pentru prelucrarea fracţiei biodegradabile din deşeurile menajere, cu o staţie de compostare cu fermentare uscată complet închisă, dotată cu sistem de ventilaţie şi filtrare a aerului. Conform calculelor celor de la Retim, societatea are nevoie de o prelungire a contractului până în 2039 ca să îşi amortizeze investiţia. Prelungirea contractului are loc doar la finalizarea investiţiei, iar dacă aceasta nu este gata la 1 februarie 2014, prelungirea se va putea face doar pe o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, prin acordul de voinţă al părţilor. Contractul actual are o durată de opt ani. În construirea unei staţii de compostare aerobă, adică în aer liber, Retim ar fi investit 1,95 milioane, în timp ce costurile pentru staţia de compostare cu fermentare uscată complet închisă, dotată cu sistem de ventilaţie şi filtrare a aerului pentru prelucrarea fracţiei biodegradabile din deşeurile municipale vor ajunge la aproximativ 19,79 milioane de euro. Investiţia este necesară pentru a respecta cerinţele Comunităţii Europene şi noile reglementări legislative care impun o reducere anuală a cantităţii de deşeuri biodegradabile supuse eliminării definitive prin depozitare în depozite ecologice. Anul de referinţă este 1995, iar până la 16 iulie 2010 cantitatea depozitată trebuie să se reducă la 75% din cantitatea totală produsă în anul respectiv, până la 16 iulie 2013 la la 50%, iar până la 16 iulie 2016 la 35%. La încheierea contractului, Staţia de compostare de tip „închis” cu fermentare uscată şi Staţia de sortare a deşeurilor municipale reciclabile devin proprietatea primăriei.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Deficitul scade. Problema rămâne

Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…

2 ore ago

Sărbătoarea de Buna Vestire! Însemnătate, tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…

2 ore ago

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

16 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

18 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

21 de ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

22 de ore ago