Categories: AdministratieSocial

Fantanile arteziene, bazine de inot ad-hoc

Vă deranjează cei care se scaldă în fântânile publice şi vreţi să chemaţi Poliţia Locală? N-are sens nici măcar să încercaţi, pentru că oamenii legii spun că n-au temei legal să „taxeze” nesimţirea. În cel mai rău caz, agenţii îi pot pune pe fugă pe cei prinşi asupra faptului.

Primăria Timişoara a inaugurat, anul trecut, cu mare fast, parcul din zona Soarelui. Investiţia a fost de câteva sute de mii de lei, bani din care au fost schimbate băncile şi coşurile de gunoi, au fost refăcute aleile şi locul de joacă pentru cei mici şi a fost modernizată fântâna arteziană. Câteva săptămâni, zona a fost păzită de poliţiştii locali, care aveau grijă ca nu cumva timişorenii necivilizaţi să arunce gunoaie pe iarbă sau, şi mai rău, să facă baie în fântână. Apoi, oamenii legii au dispărut. Un an mai târziu, fântâna arteziană a intrat, peste vară, în „stăpânirea” unui grup de copii de etnie romă, care nu se sfiesc să se bălăcească toată ziua, sub privirile stupefiate ale locuitorilor din zonă. Oamenii nu-i pot decât mustra pe puradei, cărora oricum nu le pasă. Poliţiştii locali, care, anul trecut, urmăreau, vigilenţi, activitatea din parc, n-au nici ei ce face. „Nu avem patrulă permanentă în acest parc. Agenţii trec din când în când pe acolo, pentru a vedea ce se întâmplă. Oricum, nu putem da amenzi celor care fac baie în fântânile publice, pentru că nu există temei legal. Putem doar să-i gonim pe cei pe care-i prindem”, spune Ionel Stanici, de la Poliţia Locală Timişoara.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago