Garana 2011, intre concerte memorabile si eterna ploaie

În Poiana Lupului s-a aşternut liniştea. Pentru încă un an, băncile din trunchiuri de copaci rămân părăsite, scena dispare ca şi cum n-ar fi existat vreodată, iar sunetul dulce-amar al bassului s-a pierdut pentru veşnicie. Nu-i nimic, la anul ne întoarcem, dacă Marius Giura şi cei din jurul lui au încă putere s-o ia de la capăt.

Gărâna este, înainte de toate, o stare de spirit. Cei care vin aici ştiu că nu e loc de fiţe, de aere. La modă sunt rucsacii, cu haine călduroase, bocancii şi cizmele de cauciuc sau hainele de ploaie. Greu deosebeşti printre spectatori vedetele, şi acestea nu lipsesc niciodată. Poiana Lupului le transformă, ca prin minune, în oameni obişnuiţi şi ţi-e greu să crezi că, la trei metri de tine, stă, de pildă, Alexandru Andrieş. Dar nu contează, pentru că magia locului e atât de mare, încât toţi spectatorii sunt parcă unul singur. „Avishai Cohen şi Hiromi Trio sunt două concerte de referinţă în istoria acestui festival”, spune, modest, Marius Giura. Avishai Cohen a adus, joi seară, un record de public pentru prima zi a festivalului. Fanii dedicaţi ai artistului au cântat împreună cu acesta şi i-au cerut bisuri anume, solicitările lor fiind duse la îndeplinire cu mare artă. Hiromi Uehara, pianista-minune din Japonia, a lăsat cu gura căscată câteva mii de oameni, care au îndurat frigul de numai câteva grade în miez de iulie, pentru un concert care va fi foarte greu de uitat. Şi de egalat. Elveţianul Nik Baertsch a venit a doua oară la Gărâna, după experienţa din 2009. „E încântat de Gărâna şi spune că aici a avut parte de cea mai frumoasă atmosferă de festival întâlnită vreodată. Cred că nu am mai avut un public aşa de frumos de pe vremea lui Jan Garbarek”, spune Giura. Şi completează, cu un zâmbet şăgalnic: „Vremea a ţinut cu noi două zile. Apoi au revenit ploile, nu avem ce face. Suntem la munte, iar acesta îşi cere tributul”. Dar cei care vin în Poiana Lupului ştiu. Dacă nu plouă, ceva nu e în regulă.
Gărâna este, înainte de toate, o stare de spirit. Când treci de poarta de lemn, laşi deoparte frustrările, tristeţile, neajunsurile. Te transformi şi, pentru câteva zeci de ore, eşti alt om. Te încarci cu energie pozitivă şi te bucuri de fiecare secundă. Atât cât să-ţi ajungă până la anul. Devii mai bun şi, chiar dacă cei de pe scenă nu sunt aşa cum ţi-ai dori, eşti îngăduitor. Nici măcar artiştii nu sunt perfecţi…
În 2012 ar fi „sweet sixteen” pentru Gărâna Jazz Festival şi nu rămâne decât să ne întrebăm ce minunăţii va mai scoate neobositul Giura din „jobenul” lui. Şi, poate, anul viitor, va reuşi un contract mai… avantajos cu vremea. Anul acesta i-a reuşit pe jumătate.