Categories: Sfaturi juridice

Dobanda legala

Lipsa unor prevederi contractuale exprese cu privire la eventualele dobânzi sau penalităăţi de întârziere la plata unor obligaţii comerciale sau chiar lipsa contractelor în raporturile dintre comercianţi conduc la posibilitatea perceperii de dobânzi legale la sumele datorate, dobânzi ce se pot calcula pentru perioada cuprinsă între scadenţa obligaţiei de plată şi achitarea efectivă a acesteia.

Norma legală care instituie acest drept este OG 9/2000, care a cunoscut câteva modificări de la adoptare până în prezent, în varianta actuală stipulând un algoritm de calcul foarte uşor, ce raportează dobânda legală la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, după cum urmează: pentru dobânda cuvenită pentru primul semestru al anului pentru care se calculează, cel din prima zi lucrătoare a acestuia, iar pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II, cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie a anului respectiv.
Bunăoară, lipsa stipulării în convenţii a unor dobânzi sau penalităţi de întârziere comerciale nu exclude eventuala percepere a dobânzilor legale raportat la zilele de întârziere, dobânzi ce urmează a se calcula după algoritmul prezentat.
Situaţia se schimbă însă dacă raporturile dintre părţi nu sunt comerciale (atunci când niciuna dintre părţi nu este comerciant, nu exercită fapte de comerţ din care să fi rezultat datoria sau nu este societate comercială), împrejurare în care legiuitorul a prevăzut posibilitatea perceperii de dobânzi legale, însă la valori mai mici, raportarea urmând a se face la nivelul dobânzii de referinţă a BNR diminuat cu 20% (după acelaşi algoritm împărţit pe semestre anuale, funcţie de perioada pentru care se calculează).
De asemenea, acelaşi act normativ a prevăzut faptul că în in relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în moneda străină, dobânda legală să fie de 6% pe an.
În ce priveşte valoarea dobânzii de referinţă a BNR, ea poate fi preluată pentru fiecare lună în parte (de interes pentru calcularea dobânzii fiind doar pentru lunile ianuarie sau iulie) de pe site-ul oficial al Băncii Naţionale, www.bnro.ro.
Importanţa stabilirii corecte a dobânzii legale are o relevanţă majoră şi în raporturile civile reglementate contractual în care este prevăzută în mod expres o dobândă ce urmeaza a fi percepută de creditor la restituirea datoriei, întrucât dobânda convenţională nu poate depăşi cu mai mult de 50% pe an dobânda legală.
În concluzie, în situaţia în care debitorii întârzie plata datoriilor către dvs., nu ezitaţi să solicitaţi şi dobânda legală aferentă sumelor datorate. E un drept câştigat prin efectul legii, de care merita să uzaţi.

Share
Published by
Dan Surianu, avocat
Tags: dreptlegala

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

10 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

10 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

11 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

11 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

14 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

15 ore ago