Categories: Sport

Coblis, urmasul lui Pantilimon si protejatul lui Chivorchian, se odihneste in Spania

„Eu de mic sunt mare”, sunt vorbele unui portar care ar fi trebuit să-i calce pe urme lui Costel Pantilimon în poarta lui Poli. În urmă cu vreo trei ani, în curtea formaţiei timişorene sosea Andrei Cobliş, un portar care la vremea respectivă nu avea nici 20 de ani, măsurând 2,02 metri. Conducerea Politehnicii Timişoara au aplicat aceeaşi reţetă ca şi în cazul lui Panti, transferat recent la Manchester City, cel mai bogat club din lume, la care a şi debutat miercuri într-un joc oficial.

Din nefericire pentru cei care au crezut orbeşte în portarul de 22 de ani transferat de la CS Vulcan, acesta le-a înşelat amarnic aşteptările, dar în special pe cea a lui Gheorghe Chivorchian. Cel care ar fi trebuit să-i ia locul lui Pantilimon între buturi a fost transferat de Poli pentru suma de 85.000 de euro şi a fost remunerat în fiecare lună cu peste 3.000 de euro. Încă din primele zile de la sosirea la Timişoara, Cobliș s-a dovedit un jucător problemă, care a intrat în tot felul de conflicte cu colegi de echipă, antrenori sau conducători. Ifosele i-au fost trecute cu vederea, pentru că era unul dintre copiii de suflet ai lui Gheorghe Chivorchian. Era pariul conducătorului adus la Poli pentru relaţia excelentă pe care o are cu Dumitru Dragomir, şeful LPF. A evoluat în cea mai mare parte la „satelitul” din liga a treia, unde a avut prestaţii sub orice critică. Returul sezonului trecut a însemnat retrogradarea lui Cobliş la „satelitul satelitului”, după ce a fost detaşat la Poli 2002 Timişoara, în eşalonul cu numărul patru. Prestaţiile portarului au stârnit râsul celor care au luat parte la jocurile lui Poli 2002 în Liga a IV-a. Supărat pe situaţia financiară de la Poli, care a avut mai multe restanţe financiare faţă de el, Cobliş a ales să nu se mai prezinte la antrenamentele echipei, cu toate că în aceeaşi situaţie se aflau toţi jucătorii. Următorul pas făcut de acesta a fost părăsirea României, cu destinaţia Spania, ţară în care se află de aproximativ două luni, dar nu pentru a presta ca portar, ci aiurea.

Share
Published by
Sabin Cara
Tags: dezamagire

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

17 ore ago