Categories: Politica

Ilie Sarbu anunta falimentul PDL

Senatorul PSD Ilie Sârbu crede că PDL se îndreaptă spre punctul final al existenţei sale ca partid. Cel mai elocvent exemplu, în opinia lui, este acţiunea DNA îndreptată împotriva directorului ITM Timiş, Cornelia Corescu, şi a secretarului executiv al PDL Timiş, Vasile Medeşan.

„PD-L Timiş este într-un faliment total. Cazul de la Timiş ne indică modul de funcţionare al PDL, structură în care membri importanţi se şantajează între ei, se răfuiesc prin intermediul presei, se toarnă la DNA, iar apoi pretind că au soluţii pentru o bună administrare a judeţului. De fapt, după cum am văzut, liderii PDL Timiş muncesc exclusiv în folosul partidului lor şi a grupurilor personale de interese”, spune senatorul Ilie Sârbu. Social-democratul cere instituţiilor statului să facă lumină în acest caz. „Există prea multe suspiciuni privind o serie întreagă de abuzuri de acest tip comise şi de alţi funcţionari numiţi în funcţie de PDL, la nivelul judeţului Timiş”, afirmă Sârbu. Senatorul PSD de Timiş aduce acuze grave adversarilor politici. Acesta spune că banii pentru finanţarea PD-L se colectează prin metode abuzive, ilegale, prin trafic de influenţă şi instigare la comiterea unor infracţiuni.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

5 minute ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

9 minute ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

14 minute ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

39 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago