A escaladat zidul unui imobil, a forţat un geam aflat la etajul întâi, a furat un laptop şi a încercat să plece din casă pe uşa principală. Este isprava unui bărbat de 36 de ani care a fost reţinut de poliţiştii timişoreni.
Bărbatul se pare că a forţat geamul locuinţei de pe strada Ana Ipătescu din Timişoara şi a intrat astfel în casă. A luat un laptop şi a plecat în grabă spre uşa principală. A fost observat însă de un locatar al imobilului care şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat şi l-a reţinut pe hoţ. Poliţiştii au fost alertaţi şi mai multe echipaje au mers spre locul incidentului. Oamenii legii l-au reţinut pe hoţul de 36 de ani şi, în urma verificărilor au dat şi de complicele lui care îl aştepta afară – o tânără în vârstă de 24 de ani. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi vineri magistraţilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…