Categories: Social

Pelerinaj la moastele Sf. Iosif cel Nou de la Partos/FOTO

La Catedrala Mitropolitană din Timişoara este prăznuit, joi, cel de-al doilea hram al lăcaşului de cult, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi în acest an să se roage la sfintele moaşte, iar primii pelerini au sosit deja la Timişoara.

În fiecare an, la 15 septembrie, sunt dezvelite moaştele Sfântului Iosif cel Nou, considerat protectorul Banatului. După ritualul înconjurării catedralei, racla care conţine preţioasele relicve este aşezată în faţa altarului, unde va rămâne până vineri seară.
Conform tradiţiei, la miezul nopţii, credincioşii s-au împărtăşit, iar apoi preoţii s-au rugat pentru sănătatea pelerinilor. Priveghiul a continuat toată noaptea, iar dimineaţă un sobor de preoţi a oficiat taina Sfântului Maslu. Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş s-a născut în 1568 în Dalmaţia şi, la 80 de ani, a ajuns mitropolit al Banatului. În cei trei ani în care a fost mitropolit a săvârşit mai multe minuni, reuşind să stingă un incendiu care cuprinsese o parte a Timişoarei. În 1653, Iosif s-a retras la mănăstirea Partoş, unde a mai trăit încă trei ani. Tradiţia spune că, în momentul adormirii sale, clopotele mănăstirii au început să bată fără să le tragă cineva. Trupul mitropolitului a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireşti, în dreptul uşii de intrare. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş în 7 octombrie 1956, zi în care moaştele sale au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Sfântul Iosif cel Nou este celebrat, la 15 septembrie, şi la Partoş, sat aparţinător de comuna Banloc. Satul a fost construit în urma ridicării mănăstirii, prin veacul al XIII-lea. Prima atestare documentară a localităţii se regăseşte într-o dijmă bisericească colectată între anii 1300 şi 1335, iar satul, cu vreo 18 case, apare sub denumirea de Parthas şi a trecut pe sub stăpânirea mai multor nobili. În 1777, mănăstirea din Partoş avea şase călugări. În urmă cu circa o jumătate de secol, comuniştii au sistat viaţa monahală de la Partoş. În martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a hotărât, în baza propunerii Consiliului Eparhial, reînfiinţarea Mănăstirii Partoş pentru călugări.

[nggallery id=690]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

4 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

12 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

12 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

13 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

13 ore ago