Categories: Invatamant

Seceta de studenti la universitatile timisorene

Universităţile din Timişoara au rămas cu locurile neocupate după a doua ediţie dezastruoasă a bacalaureatului. Cea mai dramatică situaţie se înregistrează la cele particulare, iar Politehnica se reorientează spre cursurile de master.

La Universitatea Tibiscus, din cele 1.130 de locuri abia s-au ocupat 20% (200 de locuri), în timp ce la „Ioan Slavici” s-au înscris pentru primul an 150 de tineri, pe cele 300 de locuri anunţate. Nici Universitatea Politehnica nu stă mai bine. O treime din locuri sunt încă în aşteptarea tinerilor, respectiv 1.000 din 2900. Rectorul Nicolae Robu recunoaşte că e pentru prima dată când trece printr-o astfel de situaţie, dar a pregătit o strategie prin care să asigure totuşi finanţare instituţiei. „Ne bazăm pe masteranzi. Avem 80 de specializări, pe care le promovăm agresiv, astfel încât să atragem licenţiaţi inclusiv de la alte instituţii”, a declarat Robu. Între altele, toţi licenţiaţii Politehnicii au fost contactaţi telefonic sau pe e-mail de secretare, pentru a fi informaţi cu privire la masterele deosebit de interesante şi avantajoase din instituţie. La Medicină mai sunt libere 62 de locuri la Medicină dentară. Doar Universitatea de Vest are toate locurile ocupate, adică 2.700, din care 2.000 bugetate.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

54 de minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

3 ore ago