Categories: SocialUltima ora

Am incheiat o campanie, dar vom continua s-o ajutam pe Dana!

Campania “Viață pentru Dana”, desfășurată în ultimele patru săptămâni, de www.debanat.ro, în parteneriat cu People Café, s-a încheiat vineri seară. Mulțumim celor care ne-au sprijinit în această inițiativă și îi așteptăm alături de noi în următoarele acțiuni pe care le vom organiza pentru a-o ajuta pe Dana Ispan.

În ultima zi a campaniei, cei care au venit la People Caffe au fost serviți de o chelneriță… muzicală. Malenna, cântăreața care a lansat, în această vară, piesa “Amor Latino”, n-a avut nicio problemă în a îmbrăca un șorț și a servi clienții cafenelei. Aceștia au primit, din partea casei, și câte un pahar cu vin, numai bun într-o zi atât de rece și umedă, oferit de Cramele Oprișor. Seara s-a încheiat cu un concert al trupei Phaser.
Campania “Viață pentru Dana” a debutat la finele lunii septembrie. A spart gheața colega noastră Iulia Ardelean, care a muncit de dimineață până în noapte, având în vedere că, datorită timpului frumos, a avut de acoperit și terasa de la People Cafe. Au intrat apoi apoi în rol de chelnerițe două frumuseți locale, faimoase la nivel național. Roxana Golban și Bianca Jurcă au lucrat în ture diferite, cu același scop: de a-i servi impecabil pe timișoreni, pentru a-i convinge să lase un bacșiș cât mai consistent. Săptămâna trecută, Maria Grapini a lăsat deoparte, pentru câteva ore, dezbaterile politice și deciziile economice și, asistată îndeaproape de soțul ei, a răspuns cererilor clienților de la People Café. I-a urmat Cătălin Cazacu, campion național de motociclism, care a uitat un pic de accelerație și frână și a adus cafele și sucuri la mesele din cafenea.
Dana Ispan a fost diagnosticată, în 2003, cu o tumoră cerebrală în lobul temporal drept. A fost operată și a urmat un tratament oncologic, dar, în 2011, tumora a recidivate. Pentru a putea trăi și a-și crește fiica, Dana are nevoie de o nouă operație. Aceasta urmează să fie făcută în Germania și costă 50.000 de euro, însă Dana nu are acești bani. În ultimele luni, prietenii ei au organizat mai multe acțiuni, pentru a o ajuta să strângă suma. Ne-am alăturat eforturilor lor și promitem că nu ne oprim aici. Cei care vor să-i întindă o mână de ajutor Danei Ispan pot face donații în conturile RO27BRDE360SV22144303600, în lei, respectiv RO38RNCB0805105954330001, în euro.

Foto: Denis Kappel
[nggallery id=773]

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Curtea Constituțională amână din nou decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților. La mijloc tot Lia Savonea şi judecătorii numiţi de PSD

Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data…

15 minute ago

Reparații dificile la unul dintre cazanele pentru producția energiei termice, la Colterm. Asigurarea căldurii continuă/VIDEO

Chiar dacă temperaturile au scăzut semnificativ la Timișoara, zilele trecute, furnizarea energiei termice pentru consumatorii…

46 de minute ago

UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de…

56 de minute ago

S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, lotul 2, au fost reluate…

O oră ago

Ceva nu funcţionează în România. Un studiu de caz: Paula Romocean vs. Cristian Anton

De fapt nu funcţionează mai nimic într-o ţară în care plagiatul şi impostura sunt premiate…

3 ore ago

Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși

În acest weekend, cei mici sunt așteptați la Iulius Town. Expoziția Educativă de Tarantule și…

3 ore ago