Categories: Cultura

De la Timisoara la Moscova: Mesterul Manole / FOTO

După 20 de ani de absenţă a teatrului românesc în Rusia, spectacolul „Manole”, regizat de preotul-regizor Cosmin Pleşa, a fost selecţionat în Festivalul de teatru religios „Cavalerul de Aur”.

Evenimentul se va desfăşura în luna noiembrie, la Moscova. Echipa de la Timişoara ar putea însă lipsi din onoranta conjunctură, culmea, din lipsa banilor. Echipa artistică lansează astfel un apel către posibilii sponsori care doresc să sprijine un act cultural de calitate. „Condiţia de a participa la festival este ca invitaţii să-şi plătească singuri toate cheltuielile, tocmai pentru că nu este un festival-concurs. Pentru că sunt cele mai bune producţii, se consideră că oamenii au bani şi vin să-şi prezinte producţiile de nivel european”, a explicat Cosmin Pleşa.
Spectacolul, care este o adaptare realizată de regizorul Cosmin Pleşa după „Meşterul Manole” de Lucian Blaga, este, în fapt, un proiect de suflet al acestuia, după dorinţa mitropolitului Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu. Acesta a avut premiera în luna aprilie la Timişoara, beneficiază de participarea maeştrilor Dorel Vişan şi Gheorghe Zamfir şi este dedicat Anului cultural „Lucian Blaga”. La realizarea lui au participat zeci de persoane, doar echipa de artişti fiind formată din aproximativ 70 de persoane. Teatrul Naţional Timişoara, prin directorul Ada Hausvater, şi Opera Naţională Română din Timişoara au sprijinit producţia prin toate mijloacele disponibile. Distribuţia spectacolului este, de asemenea, una spectaculoasă, cu artişti consacraţi din Timişoara, Cluj şi Iaşi. Piesa pusă în scenă de Cosmin Pleşa, absolvent de teatru şi teologie la Timişoara, care desclară că şansa lui a fost să lucreze cu oameni de valoare, pune accent pe valorile tradiţionalismului românesc şi ale creştinismului ortodox.

[nggallery id=764]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

1 minut ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

5 ore ago