O expoziţie de caricaturi social – politice care aparţin unui artist din nordul ţării sunt expuse zilele acestea în Galeriile Popa’s din Piaţa Unirii. Sunt în total 54 de lucrări grupate sub numele Arhicaricatura.
Autorul, Doru Olaş este architect şi vine din Suceava. Creaţiile lui pot fi admirate pe simeze până duminică. Cei interesaţi le pot chiar achiziţiona cu preţuri care pornesc de la 100 de lei. Autorul spune despre caricatură că, în general, în România se simte nevoia popularizării mai intense a acestei arte.
„Sunt nişte lucruri obişnuite pe care dacă facem un stop cadru câteodată le putem observa şi devin lucruri amuzante. De aceea trebuie să vedem părţile amuzante ale fiecărui lucru obişnuit. România are nevoie de acest gen de artă. Caricatura ar trebui să fie mai prezentă, pentru că impactul ei asupra publicului este direct. Uşor, oamenii pot fi educaţi prin caricatură. Dându-le azi un desen minimal, poţi să ajungi prin educaţie, să îi ajuţi să înţeleagă lucruri mai complicate. De aceea cred că ar trebui să fie mult mai multe reviste de acest gen”, a declarat Olaş. Unele dintre desenele expuse la Galeriile Popa’s au fost publicate în reviste de specialitate, de arhitectură.
Dominic Fritz a ieșit pe stradă, pe șantierul unei companii de utilități, aflat în derulare…
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…