Rugbiştii de la RCM MVT „Universitatea de Vest” Timişoara au făcut spectacol sâmbătă, pe arena din cartierul Ronaţ. În formă mare, aceştia au trecut în cadrul etapei cu numărul patru a returului Superligii cu 61-13 de CSM Bucureşti.
Fântânaru a fost cel care a anunţat dezastrul ce avea să vină pentru echipa bucureşteană, acesta reuşind un eseu în primul minut al disputei, fiind urmat la nici zece minute de colegul său Lazăr. De la bun început s-a văzut superioritatea timişorenilor pe terenul de joc. În total, în cele două reprise ale întâlnirii, timişorenii au reuşit zece eseuri.
După Fântânaru şi Lazăr, cei care au înscris în debut, Calafeteanu, Kimiknilau şi Lemnaru au înscris câte două eseuri, iar Burcea şi Palu câte unul. Calafeteanu a fost în mare formă, reuşind şi cinci transformări şi o lovitură de pedeapsă. Pentru RCM au evoluat: Fântanaru, Lemnaru, Makapelu, Lapana, Kinikilau, Stamatin, Palu, Calafeteanu, Bălan, Căpăţână, Pungea, Lazăr, Bianu, Rus, Burcea, Pahulu.
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…