Categories: Social

Student prins in flagrant cu marijuana in centrul orasului / VIDEO

Un student de la Ştiinţe Politice a fost prins în flagrant în timp ce vindea marijuana. Tânărul cultiva chiar el plantele cu care „aproviziona” alţi studenţi de la Universitatea de Vest. El îşi plasa marfa şi în localuri din centrul oraşului, precum şi în campus.

Polițiștii de la Crimă Organizată au organizat un flagrant în urma căruia au prins, în zona Pieţei Operei, un student care vindea unui consumator 5 grame de „iarbă”. Tânărul de 21 de ani era în atenţia ofiţerilor de mai multe luni. Aceştia l-au urmărit atent şi chiar i-au trimis, drept clienţi, investigatori sub acoperire care au cumpărat droguri în mai multe rînduri. Potrivit acestora, studentul nu se sfia să vândă marijuana chiar pe holurile Universităţii de Vest şi chiar unor colegi de la Facultatea de Ştiinţe Politice. După ce marijuana a fost analizată şi s-a stabilit că este de cea mai bună calitate, poliţiştii au decis să acţioneze şi să îl salte pe dealer. Acesta a fost au prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorii au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile. Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că drogurile erau „home made”. În timpul percheziţiei efectuate la locuinţa dealerului, anchetatorii au descoperit mai multe ghivece cu marijuana şi mai multe doze de drog, pregătite pentru vânzare.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

2 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

3 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

3 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

4 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

5 ore ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

5 ore ago