Cei de la Nightclubber au împlinit trei anișori, ocazie numai bună pentru o petrecere aniversară de neuitat. Fanii muzicii electronice au avut parte de o surpriză bine meritată. Clubul de pe strada Pestalozzi s-a umplut bine după miezul nopții, iar spre dimineață atmosfera a devenit incendiară. Numele “vinovaților” pentru superparty-ul care s-a încheiat în zori: Terje Bakke, Ivel Tax și Mrk.
[nggallery id=864]
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…