Categories: Cultura

Cea mai buna solutie pentru Timisoara, pe pelicula

Milităm împreună pentru Timişoara capitală culturală europeană, o spunem din tot sufletul, avem şi un film premiat în lume, cu care defilăm cu succes. Pelicula produsă de Petru Dorobanţu şi Lezard Films ,împreună cu Asociaţia Culturală Lo Specchio Converso şi regizată de Luca Mazzieri, a primit aplauze la scenă deschisă marţi seara la Timişoara.
Pentru prima dată în Timişoara, filmu a fost vizualizat de peste 150 de persoane, în sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, în prezenţa unei părţi consistente din echipa tehnică şi artistică, între care actorul Enrico Lo Verso și Dorothea Petre. Filmul, spune Petru Dorobanţu, va ajunge în sfârşit şi în cinematografele din România. E doar o chestiune de timp. Şi oraşul de pe Bega poate găzdui cu onoare un festival internaţional de film, aceasta a fost ideea ce a stat pe buzele tuturor, la final. „Rămâne doar să fie voinţă suficientă”, întăreşte Lucian Ionică, directorul TVR Timişoara. Pentru filmul său, în care Timişoara este arătată în cele mai frumoase momente ale ei, Petru Dorobanţu a fost medaliat de liderul CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, care i-a înmânat şi o diplomă de onoare.
Una peste alta, “La Soluzione Migliore” este o poezie despre şi pentru Timişoara. Nimic nu poate fi mai fascinant pentru un timişorean să recunoască oameni şi locuri dragi. Nu spunem numai de actorul Ovidiu Mihăiţă – de nume căruia e legat frumosul local Scârţ, de altfel un excelent actor care face un rol superb, sau regretatul Horia Ionescu, care apare în rol secundar. Spunem locuri, perisaje urbane, detalii din oraş, care ne ajută să înţelegem Timişoara la un alt potenţial.

[nggallery id=869]

Foto: Ilie Sârbu

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

6 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

9 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

9 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

10 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

11 ore ago