Categories: Timp liber

Inscrieri pentru tabara de schi de pe Muntele Mic

Clubul Montan Caransebeş face înscrieri pentru taberele de schi de pe Muntele Mic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. Sunt trei serii în acest sezon, iar numărul de locuri este limitat.

În această iarnă, alpinistul Coco Galescu intră din nou în rolul instructorului de schi pentru copiii care vor să înveţe să schieze, dar nu numai. Taberele organizate pe Muntele Mic de Clubul Montan Caransebeş au devenit o tradiţie, astfel că ele continuă şi în sezonul actual. Vor fi trei serii, după cum urmează: prima în perioada 25 – 29 decembrie, a doua, între 3 şi 8 ianuarie, iar cea de-a treia, în intervalul 9 – 15 ianuarie. Preţurile sunt 650 de lei – prima serie, 700 de lei – a doua serie, respectiv 790 de lei – a treia serie. În aceşti bani sunt incluse transportul Caransebes – telescaun şi retur, cazarea, trei mese pe zi, schiliftul, lecţiile de schi, participarea la concursul de schi şi tombolă şi un CD cu poze. Se acordă reduceri de 10% pentru fraţi şi pentru cei care participă la două serii în acelaşi sezon. Pentru înscrierea oficială este nevoie de plata unui avans minim de 200 lei. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la numerele de telefon 0744-559868 sau 0727-804899 sau scriind la adresele de e-mail cgalescu@yahoo.com sau pensiunea.ioana@yahoo.com.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Timişoreanca Adina Szitar este noua şefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). A fost propusă de USR şi înlocuieşte o PSD-istă

La propunerea USR, timişoreanca Adina Szitar a fost numită astăzi în funcția de inspector general…

33 de minute ago

Primăria Ghiroda le aminteşte organizatorilor de evenimente de obligaţia privind plata impozitului pe spectacole

Primăria Comunei Ghiroda le transmite operatorilor economici, organizatorilor de evenimente și tuturor persoanelor care desfășoară…

O oră ago

Se reia circulația vaporașelor pe Bega

Societatea de Transport Public Timișoara anunță reluarea transportuuil public pe apă pe canalul navigabil Bega,…

2 ore ago

Viitorul energiei, întors pe toate fețele la UPT în cadrul conferinței „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”

Interes major pentru un subiect important de viitor! Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit conferința „AIEE…

5 ore ago

La Muzeul Satului Bănățean Timișoara s-a terminat reorganizarea. Se redeschide pentru public, de duminică

Închis pentru public la scurt timp de la numirea unui nou director, în persoana lui…

7 ore ago

Sondaj INSCOP. Românii au mai mare încredere în Dominic Fritz decât în Sorin Grindeanu

Potrivit unui sondaj INSCOP, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedinte USR, se bucură de mai mare…

7 ore ago