Categories: Partide

PNTCD a fost pasuit de PPE pana in 6 decembrie

Filiala Timiş a PNŢCD, aripa Victor Ciorbea, aşteaptă rezolvarea situaţiei partidului. Conform vicepreşedintelui Viorel Sasca, instanţa ar putea soluţiona, în sfârşit, procesul prin care sunt disputate şefia şi legitimitatea acestei formaţiuni politice.

Situaţia din cadrul PNŢCD a fost înţeleasă de reprezentanţii Partidului Popular European, care au impus ca termen de rezolvare a problemelor data de 6 decembrie. Pentru a face parte în continuare din PPE, ţărăniştii trebuie să clarifice situaţia juridică şi să strângă, la nivel naţional, 25.000 de semnături. „Avem deja 3.500 semnături. Numărul total de semnături este necesar conform legii de funcţionare a partidelor. Cu un an înaintea alegerilor, formaţiunile politice trebuie să se reînscrie şi au nevoie de aceste semnături. Ne propunem ca, în Timiş, să adunăm 5.000 de semnături”, spune Viorel Sasca. Pe de altă parte, PNŢCD vrea să participe singur la alegerile de anul viitor. „Din discuţiile purtate, sâmbătă, cu membrii Consiliului Naţional de Conducere de Bucureşti, am înţeles că se doreşte ca partidul să meargă singur în alegeri”, a completat Sasca. Vicepreşedintele PNŢCD Timiş susţine, de asemenea, că soluţia propusă de aripa Pavelescu, aceea ca unirea celor două tabere din partid să pornească de jos în sus, nu este una rezonabilă. Aceasta, pentru că existe foarte multe judeţe, aşa cum este şi cazul Timişului, unde filialele din tabăra Pavelescu nu vor fi acord cu unirea cu „filialele Ciorbea”.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

44 de minute ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

50 de minute ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

55 de minute ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

O oră ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

3 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

5 ore ago