Categories: Economic

Udrea desfiinteaza Inspectoratul de Stat in Constructii

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) va fi reorganizat. Inspectoratele județene vor fi desființate și vor fi create opt direcții regionale. Vor fi disponibilizați, de asemenea, 125 de angajați.

“Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de persoal şi în special a celor cu personalul de conducere”, se precizează într-un comunicat semnat de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Vor fi înfiinţate şapte direcţii regionale în construcţii şi Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov. Reorganizarea presupune reducerea a 125 de posturi, din care 60 de conducere. Direcţia Regională în Construcţii Nord-Est, cu sediul la Iaşi, va comasa inspectoratele judeţene Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui şi Neamţ. Direcţia Regională în Construcţii Sud-Est va comasa inspectoratele judeţene Constanţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Vrancea şi va avea sediul la Constanţa. Direcţia Sud-Muntenia va comasa inspectoratele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, şi va avea sediul la Ploieşti, iar Sud-Vest-Oltenia, cu sediul la Craiova, va comasa inspectoratele din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Direcţia Regională în Construcţii Vest va comasa inspectoratele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin şi va avea sediul la Timişoara. Direcţia Nord Vest, cu birourile la Cluj-Napoca, va comasa inspectoratele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Direcţia Centru va comasa inspectoratele Braşov, Alba, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu şi va fi condusă de la Braşov, iar Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov va comasa Inspectoratul în Construcţii Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii Ilfov.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

7 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

8 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

9 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

11 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

11 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

12 ore ago