Categories: Sport

De ce nu ar trebui sa ne bucuram de calificarea Stelei in primavara europeana

Fostul polist Stefan Nikolic a calificat Steaua lui Gigi Becali în primăvara europeană, după ce a înscirs de două ori în poarta celor de la AEK Larnaca şi a obţinut o lovitură de pedeapsă. Să ne bucurăm sau să nu ne bucurăm? Asta e întreabarea.

Unii ar spune că poate ar trebui sa ne bucurăm pentru că vorbim de performanţa unei echipe româneşti. Alţii, adică cei care mai gândesc, vor spune însă că această calificare le-a stricat sărbătorile de sfârşit de an. Armata de pupincurişti stelişti va invada toate posturile de televiziune din Bucureşti şi ne vor povesti că „Steaua e numai una”. Moş Crăciun va fi eclipsat de Gigi Becali care îşi va încorda muşchii latifundiari peste tot, pe la toate colţurile. Toate echipele de fotbal din România vor fi minimalizate în ultimul hal, iar despre Steaua lui Gigi Becali vom auzi din nou că face parte din patrimoniul naţional, că este a tuturor românilor, că a făcut istorie. Ziarele centrale vor scoate pe piaţă CD-uri cu Steaua 86, cu eroii de la Sevilla, iar componenţii actualului lot vor fi comparaţi cu Lăcătuş, Iovan, Hagi, Lung. Cu siguranţă vom avea marea plăcere să-l vedem în acţiune pe Gigi Becali cum taie porcul, cum mulge oaia, cum o coafează. Sinistrul personaj va voma în continuu: în direct, în reluare, dimineaţa, seara, când e sărbătoare trecută cu roşu în calendarul ortodox, la rubricile meteo, la cele culinare. Peste tot va fi Gigi Becali! Şi când te gândeşti că până la primăvară mai sunt câteva luni, îţi vine să pleci pentru toată această perioadă din ţară. Oriunde, chiar şi în Somalia, numai să te protejezi de Steaua, Becali şi ceilalţi pupincurişti susţinători ai echipei concepute în laboratoarele sovietice.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

2 ore ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

16 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

17 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

19 ore ago