Bătrânii aflați la etajul azilului de bătrâni din Ciacova au fost evacuați, joi, din cauza unui incendiu. Primii care au intervenit au fost pompieri voluntari din orașul timișean, care au evacuat pensionarul aflat în salonul în care a pornit focul, iar apoi și pe ceilalți bătrâni de la același etaj. Pompierii voluntari au evitat, astfel, extinderea incendiului în celelalte saloane ale azilului. ISU Timiș a trimis la fața locului cinci autospeciale, care au ajuns însă destul de greu, din cauza drumului dificil.
[nggallery id=947]
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…