Grav accident de circulație pe Calea Aradului din Timișoara – două tinere au fost lovite, duminica seara, de o mașină condusă de un șofer de 62 de ani, aflat sub influența alcoolului. Cele două studente, surori, traversau strada regulamentar, pe marcajul pietonal din dreptul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Șoferul unui Opel nu le-a observat la timp, astfel că mașina lui le-a lovit în plin pe tinere. Una dintre ele s-a ales cu leziuni grave la cap și picioare, iar sora ei a scăpat cu leziuni ușoare. Ambele au fost preluate de ambulanțele sosite la locul accidentului. Șoferul automobilului se pare că a consumat alcool înainte de a se urca la volan – agenții l-au testat cu etilotestul, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,09 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice și stabilirea alcoolemiei. Cel mai probabil, bărbatul se va alege cu dosar penal.
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…