Categories: Sănătate

Spitale ca asociatii si case private de sanatate – asa arata reforma sistemului sanitar

Spitalele se vor putea organiza în asociaţii, în locul actualelor case judeţene de asigurări de sănătate vor fi introduse case de asigurări private de sănătate, iar pe lângă medicii de familie vor apărea cei angajaţi de primărie. Sunt doar o parte din propunerile de reformare a sistemului sanitar.
Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România prevede modificări importante. Conform acestuia, va fi păstrat în aceeaşi formă sistemul actual de colectare a asigurărilor de sănătate, dar va fi modificat modul de alocare şi gestionare a fondurilor, prin introducerea caselor de asigurări private de sănătate în locul actualelor
Un al doilea nivel la care sunt propuse modificări legislative semnificative în proiectul supus dezbaterii publice este cel al segmentului care consumă/utilizează peste 50% din buget, respectiv sectorul spitalicesc. „Conform proiectului, spitalele vor avea posibilitatea de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială. De asemenea, acestea se vor putea organiza în asociaţii”, spune ministrul Sănătății. Ritli Ladislau. Noua structură ar permite echipei manageriale o mai mare libertate de acţiune, de la personal până la structură şi dotare, menţinând însă proprietatea la nivelul instituţiilor publice. Medicina primară va fi un alt sector în care se înregistrează schimbări importante. Pe lângă medicii de familie vor apărea medicii angajat direct de autoritatea locală. Aceștia vor fi angajaţi în zone izolate, greu accesibile, acolo unde sunt dificultăţi în acordarea de asistenţă medicală.
Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România va fi publicat pe pagina de web www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională, şi va fi supus dezbaterii publice.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

21 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

41 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 ore ago