Categories: Sfaturi juridice

Noi dispozitii ce faciliteaza recuperarea taxei auto de poluare

Începutul de an a adus vești bune celor care vor să-și recupereze taxele auto de poluare plătite în virtutea OUG 50/2008 la prima înmatriculare în România a unor autovehicule second hand achiziționate din alte state ale UE, precum și celor care au inițiat proceduri judiciare împotriva instituției prefectului pentru a obține obligarea acesteia din urmă să înmatriculeze autovehiculele achiziționate din alte țări ale Uniunii Europene fără plata taxei de poluare.

Astfel, în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2012 a fost publicată Decizia nr. 24 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecarea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și de colegiile de conducere ale curților de apel Iași și Cluj, cu privire la asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii în sensul stabilirii dacă în materia litigiilor privind restituirea taxelor auto de poluare instituite prin OUG 50/2008 este necesară parcurgerea procedurii prealabile a contestării administrative, respectiv cu privire la asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii în sensul stabilirii dacă în materia litigiilor privind obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate să înmatriculeze autovehicule second hand achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de OUG 50/2008 este necesară parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale astfel instituite.
Luând în examinare acest recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cu putere obligatorie pentru toate instanțele din țară că procedura de contestare prealabilă a taxei de poluare în fața organelor fiscale nu se aplică și cererilor de restituire a acestor sume, respectiv că acțiunile având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second hand achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale instituite prin același act normativ sunt admisibile.
Astfel a fost facilitată procedura de recuperare a taxelor de poluare achitate la prima înmatriculare, în sensul că refuzul restituirii acestor sume deschide acum în mod indiscutabil petiționarului direct calea acțiunii în instanță fără a mai fi necesară parcurgerea altor etape prealabile. De asemenea a fost clarificată și situația acțiunilor directe pentru obținerea înmatriculării unor autovehicule fără plata taxei de poluare, în contextul în care erau multe complete de judecată care paralizau un astfel de demers direct în fața instanței în condițiile în care nu se făcea dovada contestării administrative prelabile a taxei de poluare.

Share
Published by
Dan Surianu, avocat

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

3 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago