Rectorul UMF Ştefan Drăgulescu nu va avea linişte la pensie. Oamenii agreaţi de el au obţinut neaşteptat de puţine voturi, la alegerile pentru noul Senat al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babebş”. Asta cu toate că, spun unii, jocurile ar fi fost făcute dinainte.
La mai multe departamenteau fost trecute pe listele de vot doar doi candidaţi, nu cinci, cât permitea legea. Mai mult, nu a avut loc decât un singur tur de scrutin. Sursele noastre susţin că a fost vorba despre o manipulare ieftină, pentru ca aceia agreaţi de actuala conducere să intre fără probleme în Senatul UMF. „Nu cunosc rezultatul alegerilor şi, sincer, nici nu mă prea interesează. Nu vreau să intervin prea mult, pentru că mandatul meu este ca şi încheiat. Am spus că îl susţin pe Raica pentru funcţia de rector, deoarece el mi-a ţinut de mai multe ori locul şi s-a descurcat excelent”, ne-a spus Ştefan Drăgulescu.
Pentru funcţia de rector al UMF vor candida prorectorul Marius Raica, Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, şi Sorin Pescariu, şeful Clinicii de Cardiologie de la Institutul de Cardiologie. Deşi am încercat să discutăm cu toţi cei trei candidaţi despre alegerile din Senatul UMF, doar Sorin Pescariu a putut fi contactat. “Deplâng situaţia că pe buletinele de vot, din partea mai multor departamente, au existat doar doi candidaţi. Nu ştiu cine a obţinut cele mai multe voturi, dar acela ar trebui să devină preşedintele Senatului”, a spus Pescariu. Preşedintele senatului va fi ales pe 23 ianuarie, iar alegerile pentru rector au loc pe 27 februarie. Cele mai multe voturi pentru noul senat au fost obţinute de Emilian Popovici (567). El a fost urmat de Marius Pricop – 564 voturi şi Caius Solovan – 563 voturi. Favoritul lui Drăgulescu, Marius Raica, a obţinut doar 502 voturi.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…