Știți ce au în comun Mihail Pungă, Simion Surdan – Dumnezeu să-l ierte! -, Dorel Borza, Viorel Oancea, Horia Ciocârlie, Ion Răducanu, Gheorghe Ciobanu, Rodica Vlad, Viorel Coifan, Maria Grapini și mulți alții? Au fost temuți sparring partneri pentru Gheorghe Cuhandu în cele patru partide electorale la care a participat cu succes edilul țărănist înaintea celei de-a cincea. E ca și cum te-ar lovi acceleratul.
Așa arată un om politic după ce te-a plesnit Ciuhandu în alegeri drepte și libere. Ca om politic timișean, ori te trimite partidul ca pedeapsă să candidezi împotriva țărănistului, găsind astfel prilej numai bun să te scoată la pensie imediat după scrutin, ori o grămadă de inconștienți chiar cred că au vreo șansă în fața colosului electoral cu burtă și barbă care-a ajuns, cu ajutorul alegătorului, arhitectul venit de la catedră în 1996.
Alegerile de anul acesta au însă o altă particularitate. Trebuie să fii tare bolovan să nu câștigi alegerile oriunde în țara asta cu o megaalianță precum este USL-ul în spate. Eu nu zic acum că senatorul Nicolae Robu ar fi bolovan dacă nu câștigă în fața actualului primar. Dar nu zic nici că n-ar fi, în ciuda faptului că este cumplit de greu să-l învingi pe actualul primar. Dacă vreți, sărac și cinstit cum îl știm, Gheorghe Ciuhandu este pentru Timișoara un fel de Ion Iliescu al României anilor 90. Nu că ar fi structurat precum „nea Nelu”, dar liderul PNȚCD pare să nutrească de ceva vreme o vie și profitabilă simpatie pentru partidul altui arhitect, al mineriadelor, spre răscoliri post-mortem prilejuite probabil Seniorului Coposu.
Dacă i-o cere partidul, precis că Alin Popoviciu va candida la funcția de primar al Timișoarei. A și declarat-o omul, cu mare responsabilitate politică. Pare să fie un sacrificiu, dacă n-aș ști că, puțin-puțin, l-ar mânca în fund să fie carnea de tun a partidului. La fel ar spune, bănuiesc, și Gheorghe Ciobanu, dacă nu pleacă până atunci din PDL. Cu siguranță că Ovidiu Ciuhandu și-ar împlini visul de-o viață să se dea o tură pe huțulușul electoral cu tizul său mai în vârstă, ideal politic pentru care ar fi în stare să părăsească partidul.
Inconștient sau pedepsit de conducere, un candidat de avarie al PDL nu va aduce anul acesta zece puncte electorale democrat-liberalilor în alegerile de la primărie. Poate 7-8 procente, mult sub ce va obține Constantin Ostaficiuc la șefia CJT, dacă justiția îi va permite președintelui PDL Timiș să fie tipărit pe buletinele de vot. În lipsa unui candidat de import, un Gheorghe Ciuhandu sau Florin Călinescu, să ne facă să râdem, pentru PDL numai neparticiparea în alegeri poate fi un dezastru mai mare decât acest exercițiu al localelor în Timișoara, ce trebuie musai văzut și ca un sondaj de opinie live pentru ce va fi să vină la toamnă. Oare de aia i se zice lui Alin Popoviciu și „Nebunelul”? Apropo, chiar dacă nu câștigă Primăria Timișoara, măcar o consolare tot va avea deputatul Popoviciu. Oricând va putea să se laude că este mai frumos decât Gheorghe Ciuhandu. Nu știu dacă și mai bogat.
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…