Categories: Cultura

Atitudini, cu Ana Andronic, la Galeria Helios

O tânără artistă îşi testează maturitatea stilului la Timișoara. Fiica cunoscutului Octavian Andronic, pictoriţa Ana Ștefania Andronic-Buzu, va expune la Galeria Helios.

Vernisajul are loc joi, 23 februarie, de la ora 18, iar criticul de artă Ciprian Radovan va vorbi despre opera tinerei artiste. Pe simeze va fi expusă şi lucrarea „Sea Monkey”, cu care artista a obţinut, anul trecut, premiul I la Salonul de pictură marină „Dimitrie Ştiubei”. Absolventă a Liceului de Artă „Tonitza” şi a Universităţii de Arte Bucureşti-secţia grafică, Ana Ștefania Andronic-Buzu a ezitat să se prezinte în faţa iubitorilor artelor plastice înainte de a fi convinsă că a reuşit să acumuleze experienţa necesară pentru a putea exprima o viziune artistică clară şi sugestivă. După testări succesive ale zonei „tehnologice”, prin experimente de artă digitală şi de procedee 3D, în cadrul unor companii internaţionale de referinţă, ea a făcut primul pas expoziţional cu o colecţie aflată la confluenţa graficii cu designul vestimentar. A urmat o primă expoziţie de pictură „2 în 1”, în care a împărţit spaţiul expoziţional al Centrului Cultural al Armatei din Bucureşti cu tatăl său, caricaturistul Octavian Andronic. Artista a decis să facă o escală artistică într-un oraş pe care-l preţuieşte în mod deosebit pentru valenţele sale culturale: Timișoara. „Cel mai mult mă caracterizeaza linia de contur, pe care am reusit să o perfecţionez în timp. Conturul subliniază caracterul personajului de la prima vedere. Consider că am dobândit un stil propriu, aparte, care se identifică prin expresie. De aceea mă concentrez mai mult pe portretistică, deoarece pe lângă desenul fizic/figurativ există şi interpretări psihologice, tipice caracterului uman”, spune Ana Ștefania Andronic-Buzu.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 minute ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

28 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago