Categories: Sfaturi juridice

Citarea prin publicitate

Una din problemele majore și des întâlnite în activitatea practică care aparent blochează inițierea unei acțiuni în justiție o reprezintă imposibilitatea aflării datelor de identificare actuale ale pârâtului și în special a adresei la care acesta să fie citat.
Așa cum spuneam, intensificarea în conștiința publică a noțiunii de informație cu caracter personal ce conduce în mod frecvent la refuzul furnizării unor asemenea date de către cei îndrituiți să le dețină, dublată de multe ori de imposibilitatea obiectivă de aflare a informațiilor dorite din pricina arhivării defectuoase a unor documente sau chiar a dispariției anumitor arhive pot fi cauzele cel mai des întâlnite care ne aduc în situația în care, deși aflăm numele persoanei în contradictoriu cu care va trebui să demarăm o acțiune în justiție, să nu putem indica domiciliul acesteia unde să fie citata pentru proces.
Într-o astfel de ipotezăă, reclamantul dovedind eforturile făcute pentru aflarea domiciliul pârâtului, poate solicita instanței citarea pârâtului prin publicitate, urmând a se dispune afișarea citației la ușa instanței. Președintele instanței poate solicita reclamantului ca, pe cheltuiala acestuia, citarea să se facă și în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar de larga răspândire, pentru a socoti îndeplinită procedura de citare.
Toate aceste modalități de citare prin publicitate trebuie realizate cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru proces, cu excepția pricinilor urgente la care președintele instanței va putea încuviința reducerea termenului până la cinci zile înaintea termenului de judecată fixat.
Nu trebuie omis faptul că solicitarea citării prin publicitate a pârâtului, dacă se dovedește că a fost efectuată cu rea-credință, poate atrage atât anularea actelor de procedură efectuate ulterior, cât și amendarea reclamantului și obligarea acestuia la despăgubiri față de pârât.

Share
Published by
Dan Surianu, avocat
Tags: proces

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago