Categories: InvatamantUltima ora

Sindicatul acuza frauda de la alegerile pentru Senatul USAMVB

Scandal imens la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. În turul al doilea al alegerilor pentru senatul universității, oamenii agreaţi de actuala conducere şi-au dublat numărul de voturi, pe când ceilalţi competitori au aflat brusc că nu mai au susţinători.

„Alegerile au fost fraudate grosolan. Nu ni s-a permis să participăm la numărarea voturilor. Ministerul Educaţiei s-a pronunţat deja că metodologia făcută de universitate pentru alegeri este ilegală, alegerile trebuie reluate de la zero. Frauda este majoră, avem mai multe sesizări. Vom face plângere la Ministerul Educaţiei”, spune Sorin Bungescu, vicepreşedintele sindicatului din USAMVB. Comisia Electorală a avut nevoie de mai bine de şapte ore să numere toate voturile după cel de-al doilea tur de scrutin. Oamenii agreaţi de conducerea USAMVB au prins locuri călduţe în senat. Gheorghe Secheşan a acumulat 126 de voturi după ce, în primul tur, primise doar 51, iar Nicoleta Sîrb-Mateoc a avut 170 de voturi după ce, în primul tur, reuşise 118 voturi. Ceilalți candidați au avut un tur al doilea al alegerilor catastrofal: Sorin Bungescu – turul I: 134 voturi, turul al II-lea: 98 voturi; Valeria Ciolac – turul I : 138 de voturi, turul al II-lea: 69 de voturi; Marius Valentin Boldea – turul I: 121 voturi, turul al II-lea: 88 voturi; Ioana Grozea – turul I: 121 voturi, turul al II-lea: 81 voturi; Ioana Mihaela Bălan – turul I: 117 voturi, turul al II-lea: 72; Vasile Goşa – turul I: 86 de voturi, turul al doilea: 30 voturi. Sorin Stanciu, preşedintele Comisiei electorale de la USAMVB, nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

26 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

55 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago