Poli Timişoara a renunţat, cu excepţia lui Dorin Goga, la toate vedetele din lot, începând cu vara anului trecut. Totuşi, cu Fabio Capello antrenor şi cu super vedetele Robin van Persie şi Paul Scholes pe terenul de joc, am putea spune că lucrurile stau puţin diferit.
Poreclele jucătorilor sau ale celor din preajma fenomenului fotbalistic au făcut mereu deliciul fanilor. Cine nu-şi aminteşte de „Tata Mare”, legendarul Dan Păltinişanu, fundaşul care a făcut istorie în tricoul lui Poli? I se spunea „Tata Mare” pentru că a fost liderul unei generaţii de excepţie, care şi-a încununat excelentele evoluţii câştigând Cupei României în 1980. Constantin Varga a fost liderul lui Poli de la finalul anilor ’80, iar colegii, antrenorii şi fanii echipei l-au poreclit „Piticul”, pentru că nu avea decât 165 de centimetri. Cu toate acestea, nimeni nu a uitat golurile antologice marcate de Varga. El a fost spaima portarilor, dar şi a jucătorilor care urmau să intre in zid înainte de executarea unei lovituri libere. Varga şuta năprasnic, nu o dată jucătorii care formau zidul fiind scoşi cu targa de pe teren după ce au fost loviţi cu mingea. Golul cu care a intrat definitiv în istoria lui Poli şi în sufletele fanilor timişoreni a fost marcat în urmă cu 25 de ani, când Varga a înscris în poarta „departamentalilor miliţieni” de la Dinamo Bucureşti cu un şut fabulos de la peste 30 de metri.
Romică Buia a fost idolul tribunelor timp de mai mulţi ani, după revenirea lui Poli în prima ligă, începând cu anul 2002. Driblingurile ultimului „decar” cu acte în regulă de la Poli au făcut ca Buia să fie poreclit „Figo”. La început, când încă nu evolua la Poli, i se spunea „Figo din Berceni”, dar după ce a schimbat buletinul şi a ajuns la Timişoara a devenit „Figo din Soarelui”.
În prezent, Poli este finanţată de Marian „Elefantul” Iancu. Despre Fabio Capello toată lumea ştia că este un iscusit antrenor, cu rezultate memorabile la AC Milan sau Real Madrid. Când vine vorba despre Poli Timişoara, numele celebrului antrenor italian nu are legătură cu antrenoratul, ci cu imaginea clubului. Levente Balint, ofiţerul de presă de la Poli, seamănă izbitor cu Fabio Capello. Cei doi s-au intersectat o singură dată, în urmă cu câţiva ani, când Poli a jucat un amical cu Juventus Torino, la Timişoara.
La nivelul actualului lot îl regăsim pe Mircea „Robin van Persie” Axente. Colegii de echipă îi spun aşa pentru că atacantul timişorean seamănă cu vedeta lui Arsenal Londra. Măcar la înfăţişare, dacă nu şi la joc. Axente mai are însă o poreclă, dată de Iulian Tameş. „State” este ce de-a doua poreclă a atacantului timişorean. Atunci când s-a transferat la Poli, Tameş a fost ferm convins că pe jucătorul alb-violeţilor îl cheamă „State”, nu Axente, aşa că lui „van Persie” i se mai spune şi „State”. Lui Ioan Mera i se mai spune „Solovastru”, localitatea în care s-a născut. Dorin Goga, vedeta echipei, se mulţumeşte şi cu apelativul „Gogu”, mai ales atunci când jocul nu-i merge chiar aşa cum doreşte. Răzvan Dobricean ne aduce aminte de excelentul mijlocaş de la Manchester United, Paul Scholes. Brazilianul Rocha s-a „lipit” şi el de o poreclă, dar nu de fotbalist, ci de personaj al unui film recent apărut pe marile ecrane. „Jamal”, căci despre el vorbim, este personajul din filmul „Slumdog Millionaire”. Nici canadianul Ricketts nu a scăpat fără să primească poreclă de la colegii de echipă. I se spune „Rickitelli”, după ce a apărut la antrenamente cu o frizură identică cu a nonconformistului Balotelli, fotbalistul lui Manchester City. (sursa foto: sport.ro)
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…