Un bărbat suspectat că exploata sexual mai multe tinere a fost prins de poliţişti. Criminaliştii, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Intervenţii Rapide şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Timişoara, l-au ridicat de acasă.
Bărbatul de 30 de ani se afla acasă împreună cu două tinere de 15, respectiv 27 de ani şi trei bărbaţi. Se pare că el și concubina lui au exploatat mai multe tinere, pe care le obligau să practice prostituţia, unele dintre ele fiind chiar minore. Clienţii erau racolaţi prin intermediul anunţurilor postate la rubricile matrimoniale ale ziarelor, iar tinerele erau obligate să se prostitueze în câteva apartamente închiriate, unde erau şi cazate. Concubina bărbatului supraveghea fetele și încasa banii de la clienţi. Tinerele erau ameninţate, sechestrate şi obligate să întrețină relații sexuale cu până la 15 bărbați în fiecare zi. Suspectul a fost audiat şi riscă până la 15 ani de închisoare. El urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă.
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…