Povestea fetei de 13 ani abuzate sexual la Reșița este din ce în ce mai revoltătoare. Tatăl vitreg al copilei și-a schimbat declarația și și-a motivat acțiunile prin dorința de a se răzbuna pe soția lui. Chiar și avocatul său este șocat de turnura pe care au luat-o lucrurile.
Adrian Munteanu a afirmat în fața instanței că a violat fetița de 13 ani din răzbunare. Inițial, bărbatul susținuse că fusese incitat de aceasta și chiar șantajat de ea. Doar o zi mai târziu, și-a schimbat în totalitate declarația și și-a anunțat avocatul că nu vrea să facă recurs împotriva măsurii arestării preventive. „Clientul meu spune că a vrut să se răzbune pe soția lui, pe motiv că i-a ascuns trecutul ei, după ce a aflat că acesta a cunoscut un număr mare de bărbați înaintea lui. A amenințat-o că o părăsește și, ca să nu-l piardă, ea a acceptat orice”, explică avocatul Horațiu Matușca. În august 2011, Adrian Munteanu a aflat, într-un moment de sinceritate al partenerei lui, că în viața ei, în afara primului soț, au existat alți nouă bărbați. Furios, a vrut să se despartă de ea, dar femeia ar fi intrat în panică și i-ar fi spus că face orice ca să nu-l piardă. Ca să se răzbune, i-a cerut să i-o dea pe fiica ei din primul mariaj și să facă sex în trei. Carmen Munteanu a acceptat imediat și și-a făcut un plan pentru a o convinge pe copilă să accepte așa ceva. Bărbatul a mai spus, în noua declarație, că doar primele partide de sex au fost din răzbunare, povestea continuând apoi din plăcere. Tot din același motiv au fost făcute și înregistrările, pentru că, susține Adrian Munteanu, „minora voia să se uite la ele mai târziu, când era singură acasă”. „Nu știu ce apărare aș putea construi pentru acest monstru. I-am spus și lui că nu pot să îi fac vreo apărare, dar nu a avut nicio reacție. Este un om fără pregătire școlară, fără educație din familie”, spune, șocat, Horațiu Matușca, avocatul din oficiu al lui Adrian Munteanu.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…