Social

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din România. Aproape un sfert dintre ele au studii universitare

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se numără printre județele fruntașe în privinţa nivelului de educaţie în rândul femeilor. Astfel aproape un sfert din femeile din Timiş au studii universitare, procent totuşi mai mic decît cel înregisatrta în Bucureşti, Ilfov şi Cluj.

Studiul arată că, în ultimele două generații, România a trecut printr-o veritabilă revoluție educațională, ponderea femeilor cu studii universitare crescând de la aproximativ 12% la circa 30%. Este o creștere de aproximativ 151%, printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

În același timp, datele arată că acest progres nu este uniform. În multe județe din sud și est, ponderea femeilor cu studii superioare rămâne sub 10%, ceea ce evidențiază decalaje semnificative la nivel național.

La nivel național, Bucureștiul se detașează clar, cu 39% dintre femei având studii superioare, un nivel apropiat de media multor state vest-europene. Capitala este urmată de Ilfov (29,3%), Cluj (28,2%) și Timiș (24,6%), județe puternic urbanizate și cu economii locale dinamice.

În continuarea clasamentului se află Brașov (23,7%), Sibiu (20,5%), Constanța (20,3%) si și Iasi (19.20%), toate centre economice importante sau orașe universitare majore.

La polul opus se află mai multe județe din sudul și estul țării, unde ponderea femeilor cu studii universitare este sub 12%. Chiar și în aceste zone, însă, femeile continuă să aibă, în medie, un nivel de educație mai ridicat decât bărbații. Cele mai mici valori se înregistrează în Vaslui (8,6%), Călărași (8,7%), Botoșani (9,5%), Giurgiu (9,8%) și Teleorman (9,9%).

Relaţia dintre educaţie şi venituri

Analiza indică și o legătură puternică între educație și salarii, iar județe precum Timișul, unde nivelul de educație este mai ridicat, se regăsesc și printre cele cu cele mai mari venituri din țară. Analiza statistică indică o corelație foarte puternică între cele două variabile. Cu alte cuvinte, în zonele în care proporția femeilor cu studii universitare este mai mare, salariile tind să fie, în medie, mai ridicate.

În paralel, la nivel național se observă o stagnare în rândul generației tinere (25–34 de ani), unde ponderea femeilor cu studii universitare este de aproximativ 26%, ceea ce ridică semne de întrebare privind evoluția viitoare.

Nivelul de educație al mamelor influențează direct parcursul educațional al copiilor, ceea ce înseamnă că aceste diferențe regionale pot avea efecte pe termen lung. Creșterea nivelului de educație în rândul femeilor rămâne un factor important atât pentru dezvoltarea copiilor, cât și pentru prosperitatea economică pe termen lung.

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

20 de minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

4 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago