Categories: Social

Nicolae Catalin Serban a fost arestat pentru 29 de zile

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri seară, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara. Cătălin Şerban este acuzat de trafic de influenţă, respectiv că a primit 50.000 de euro, pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a unei cauze.
Procurorii anticorupţie l-au reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, pe judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, în legătură cu o mită de 50.000 de euro, bani în schimbul cărora ar fi trebuit să rezolve favorabil un dosar. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac cercetări penale faţă de Nicolae Cătălin Şerban, judecător, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, pentru trafic de influenţă. Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatului, în 15 martie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a judecătorului Nicolae Cătălin Şerban. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii. Cătălin Şerban, soţia acestuia şi Nicolae Sava, şeful Poliţiei Moldova Nouă, au fost audiaţi, în noaptea de miercuri spre joi, la DNA – Serviciul Teritorial Timişoara. La finalul audierilor, Ramona Şerban, şi şeful Poliţiei Moldova Nouă au fost lăsaţi în libertate. Alături de cei trei a fost audiat la DNA Timişoara şi omul de afaceri Iacob Chişărău, consilier judeţean PDL din 2008. El este vicepreşedinte al PDL Moldova Nouă şi secretarul filialei judeţene a partidului, iar între 1996- 2000 a fost primar al oraşului Moldova Nouă. Anul trecut, Chişărău a provocat, la Şag, un accident soldat cu moartea a trei tineri. Ramona Șerban, soția judecătorului Cătălin Nicolae Șerban, vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, a primit șpaga în bancnote de 50 și 100 de euro. Fiecare dintre acestea a fost în prealabil inscripționată cu cerneală invizibilă, cu textul „trafic de influență”.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

10 ore ago