Categories: Timp liber

Botezatu isi lanseaza audiobook-ul la Cafe de Paris

Domnișoarele și doamnele fascinate de personalitatea controversatului Cătălin Botezatu au ocazia să-l întâlnească, sâmbătă seară, într-un context special. Designerul va fi prezent la Timișoara pentru lansarea audiobookului „Trei vieți. Pedeapsa”.

Evenimentul are loc, de la ora 22, la Café de Paris. Cătălin Botezatu va da și autografe fanelor lui, care trebuie să se grăbească să-și achiziționeze audiobook-ul, deoarece acesta este lansat într-o ediție limită. Designerul este chiar cel care deapănă povestea, alături de Gabriel Duțu.

„Pedeapsa” este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viața lui Cătălin Botezatu. Ciclul „Trei vieți” este prima biografie autorizată a creatorului de modă, scrisă de jurnalista Monica Vlad.

Prima parte vorbește despre cea mai grea perioadă din viața lui Botezatu. În 1996, acesta a fost închis la Cremona, în Italia, așteptând să fie extrădat în România, unde era acuzat de bancrută frauduloasă. Experiența, spune designerul, a fost cumplită și i-a afectat sănătătea psihică și fizică. Dacă vreți să auziți întreaga poveste, relatată cu lux de amănunte de Cătălin Botezatu, nu ratați întâlnirea de la Café de Paris.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Echipele mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

6 minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

14 minute ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

17 minute ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

O oră ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

2 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago