Sindicaliştii din Primăria Timişoara şi din serviciile publice din subordinea CL s-au săturat de dictatura ţărănistă. Ei au semnat un acord cu senatorul liberal Nicolae Robu, candidatul USL la Primăria Timişoara.
„Potrivit acestui acord de colaborare, sindicatul se obligă să sprijine candidatura domnului prof. dr. ing. Nicolae Robu la funcţia de primar al Municipiului Timişoara, în considerarea şi aprecierea personalităţii candidatului, prin activităţile sindicale, activităţi fără caracter politic, în condiţiile şi formele permise şi neprohibite de legile aplicabile structurii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara”, spune Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local Timişoara.
În contrapartidă, Robu a promis că imediat după ce va fi învestit ca primar va supune aprobării CL două proiecte de hotărâre având ca obiect organigramele şi statele de funcţii. Gheorghe Ciuhandu nu a vrut să audă de aceste proiecte în ruptul capului.
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…