Categories: AlegeriSocial

Candidatii la primarie, luati la intrebari despre cainii fara stapan

Coaliția pentru apărarea drepturilor animalelor (Coaliția ADA) așteaptă, până luni, punctele de vedere ale candidaților la Primăria Timișoara asupra gestionării câinilor fără stăpân.

Candidații au recunoscut public problema câinilor fără stăpân și au propus diferite solutii pentru îmbunătățirea situației animalelor aflate pe stradă. Unii dintre ei au promis rezolvarea problemei într-un timp foarte scurt, astfel că reprezentanții ADA au solicitat detalii asupra felului în care vor reuși să facă acest lucru.

În aceste condiții, pentru a le putea oferi informații corecte celor peste 1.500 de iubitori de animale aflați în baza de date a ADA, candidații la Primăria Timișoara au fost rugați să-și exprime un punct de vedere documentat.

„Invitația a fost trimisă pe adresele de e-mail a zece dintre candidati, pe faxul partidului și chiar prin intermediul formularului de contact al unui site central de partid, acolo unde altfel de contacte ale candidaților nu au fost făcute publice sau nu au fost valide”, explică Loredana Lungu, din partea Coaliției ADA.

Răspunsurile din partea aspiranților la fotoliul de primar al Timișoare sunt așteptate până luni, 4 iunie, ora 18. Acestea vor fi analizate, iar sinteza lor va fi făcută publică.

Coaliția ADA este formată din organizații nonguvernamentale „Pet Hope” și „Speranța Animalelor”, alături de un grup de voluntari independenți, ACT – Action Care Team.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

7 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

9 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

10 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

10 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

10 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

11 ore ago