Cum ni s-a intarit „Brandul”

Retras în cabinetele de partid după usturătoarea înfrângere în alegerile pentru președinția CJT, liderul PDL Timiș Constantin Ostaficiuc va ocupa, după convenția extraordinară a democrat-liberalilor, una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte în echipa lui Vasile Blaga, cel care și-a asumat misiunea de a reorganiza fostul partid de guvernământ în vederea alegerilor generale din toamnă. Ostaficiuc ocupă prima poziție pe lista cu echipa de conducere propusă de „Moțiunea Blaga” pentru convenția ce va avea loc pe 30 iunie, răsplătit evident pentru consecvența cu care și-a menținut linia politică în partid adoptată încă din vremea când mulți îl vedeau plătind cu capul pentru acest gest.

Liderul democrat-liberalilor timișeni este la a doua tentativă de a ajunge în careul de prim-vicepreședinți PDL, după ce, în mai 2011, a mai candidat pentru această funcție, tot în cadul „Moțiunii Blaga”, pierzătoare la acea vreme în fața celor ce l-au preferat pe premierul de atunci, Emil Boc. Datele problemei stau cu totul altfel acum. Răvășit de abandonul trădătorilor, de pierderea puterii și de rezultatul sub așteptări al alegerilor locale, PDL nu mai este un partid pentru a cărui conducere la vârf lumea să facă moarte de om. Din contră.

Preluarea acum a fostului partid de guvernământ de către un reprezentant al vechii gărzi poate strânge rândurile în interiorul PDL, însă sub nicio formă nu va readuce efervescența câștigătorului din 2004 sau chiar 2008, fără un ingredient nou ce ar putea proveni din anunțata alianță politico-civică cu Noua Republică și formațiunea lui M.R. Ungureanu. N-am nici o îndoială că președintele Ostaficiuc își va sufleca mâinile și va zice că merge la muncă atunci când se înhamă la o funcție în conducerea centrală a partidului. Și că, una peste alta, șutul în fund dat de către electorat pe 10 iunie i-ar putea da pedelistului senzația că ar fi un pas înainte pe calea construirii Dreptei în România.

Fiecare se poate îmbărbăta cum îi pică bine. Însă una este să fii președinte de filială și șef de consiliu județean în vreme ce ai tăi tranșează guvernarea și altceva e să ajungi ditamai prim-vicepreședintele când formațiunea ta face foamea în opoziție. Să nu fim câini și să vedem, totuși, două părți bune din toată nenorocirea asta politică ce i s-a tras d-lui Constantin din pricină de electorat. Că amicul său Blaga ajunge șef național, președintele Ostaficiuc betonându-și astfel poziția locală în fața unor mai tineri pretentenți la șefia filialei, știți voi despre cine e vorba, bun prieten de conjunctură cu Elena Udrea.

Și nu în ultimul rând, că stă omul liniștit și nu mai trăiește emoția întâlnirii cu „glonțul” Agenției Naționale de Integritate (ANI), care recent i-a vâjâit pe lângă ureche după o primă confirmare în Justiție a unei atât de enervante stări de incompatibilitate generate de o nefericită amestecare a afacerilor de familie cu sarcinile din administrația județeană.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago