Categories: Invatamant

Elevii din clasele a XII-a sunt experti in chiul

Ar trebui să se pregătească de bacalaureat, dar nu au situațiile școlare încheiate. În Timiș, numărul corigenților și al chiulangiilor din clasele terminale a crescut de patru ori față de anul școlar anterior.

Cu doar câteva zile înainte de începerea bacalaureatului, situația școlară a elevilor din clasele terminale nu este prea roz, iar perspectivele obținerii unor rezultate bune la examenul de maturitate nu sunt deloc încurajatoare. La nivelul județului Timiș sunt de patru ori mai multi corigenți din clasele a XII-a și a XIII-a decât în urmă cu un an.

Astfel, pe primul semestru al acestui an școlar, 556 de elevi de clasa a XII-a n-au obținut medii de trecere la cel puțin o materie de studio. De asemenea, alți 1.900 de tineri au rămas cu situația școlară neîncheiată, din cauza numărului mare de absențe.

Primul loc în topul școlilor cu cei mai mulți chiulangii este ocupat de Colegiului Tehnic de Vest. În primul semestru, elevii de aici au adunat peste 15.600 de absențe, din care 80% au rămas nemotivate. Pe locul al doilea a fost Colegiul Tehnic Electrotimiș, cu aproape 15.400 de absențe, iar pe a treia poziție s-a clasat Grupul Școlar Industrial de Transporturi Auto, cu 15.082 absențe. Colegiul Tehnic de Vest este unul dintre liceele în care, anul trecut, niciun absolvent nu a reușit să ia bacalaureatul la sesiunea din iunie.

În anul școlar precedent, 167 de liceeni de clasa a XII-a au rămas corigenți la cel puțin o materie, iar 194 nu au putut intra în bacalaureat după ce au rămas cu mediile neîncheiate.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago