Categories: Timp liber

Raluca Boanca, de la sexy la elegant / FOTO

Frumoasa timişoreancă este asaltată cu oferte din partea firmelor pentru a deveni imaginea lor. La sfârşitul săptămânii trecute, Raluca Boancă a pozat pentru o firmă arădeană, care are ca domeniu de activitate comercializarea de mobilă şi canapele.

„Sincer, este cel mai bănos contract de până acum. Totul s-a desfăşurat într-un cadru extrem de elegant şi de sobru. Mi-a plăcut foarte mult să abordez acest nou stil în care am trecut de la pictorialele sexy la cele care corespund tot mai mult cu vârsta mea. Sunt de părere că în acest domeniu se poate şi fără să te dezbraci prea mult. Chiar dacă pictorialul a fost obositor, pot spune că mi-a plăcut, mai ales că am stat pe zeci de mii de euro, dacă îmi permiteţi o glumă. Mă refer aici la canapelele pe care am făcut fotografiile, preţul unora ridicându-se şi la câteva mii bune de euro”, ne-a declarat fermecătoarea timişoreancă.

[nggallery id=1272]

Share
Published by
Silvia Suciu
Tags: mobilasexy

Recent Posts

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

29 de minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

2 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

7 ore ago