Categories: Social

Contrabanda cu tigari e inca in floare la granita cu Serbia

Contrabanda cu ţigări dă de furcă, în continuare, polițiștilor de frontieră. Noul șef al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Ion Mirescu, vine însă dintr-o zonă în care contrabandiștii trebuie să devină tot mai inventivi ca să-și treaca „marfa” peste graniță, așa că promite măsuri rapide.

În primele şase luni ale acestui an, numărul cazurilor de contrabandă cu țigări de la frontiera de vest a României a crescut. Comisarul șef Ion Mirescu recunoaște că traficanții de țigări pun probleme subordonaților lui. El a fost numit şef la ITPF Timiş în urmă cu puţin timp şi vine de la Poliţia de Frontieră Mehedinţi.

Acolo, spune Mirescu, se capturează cantităţi de ţigări de contrabandă mai mari decât în Timiş şi se colaborează bine cu autorităţile din ţara vecină. „E mult mai greu să faci contrabandă. Trebuie să te ajute cineva care să ştie locul. Din peisaj nu lipsesc pescarii, dar cred că, în primul rân, structurile de poliţie de acolo au depus o activitate serioasă, în sensul că au știut întotdeauna cine sunt cei mai pretabili suspecţi de contrabandă. S-a lucrat foarte bine cu poliţia sârbă, ceea ce trebuie să realizăm şi aici”, a declarat șeful ITPF.

În 2012, în vestul ţării au fost constatate 185 cazuri de contrabandă cu țigări, în care au fost implicate peste 210 persoane, majoritatea cetăţeni români. Poliţiştii au confiscat în total aproape 90.000 de pachete, provenite din Serbia şi Muntenegru. Asta, până săptămâna trecută, când la Moravița a fost descoperită cea mai mare captură din acest an: 600.000 pachete de ţigări, posibil contrafăcute.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

8 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

13 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

13 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

16 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

17 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

17 ore ago